Akame ga Kill!

Akame ga Kill
4 aprecieri
Un anime ce nu pare deosebit la prima vedere ajunge să uimească pe toată lumea, de ce? Pentru că iese din tiparul clasic de shounen și explorează noi orizonturi, încearcă ceva nou. Nimic nu e ceea ce pare..

Acțiunea începe brusc într-o lume ce s-ar vrea medievală, ca dovadă prezența unui imperiu, dar departe totuși, mai mult spre fantasy, unde oamenii încă mai călăresc armăsari, dar există diferite tipuri de monștrii împărțiți în clase și niște arme imperiale din vremuri antice cu puteri supranaturale. Practic, o amestecătură de genuri și idei care oarecum, funcționează, cu mici excepții.

Întâi ne este prezentat personajul "principal", personalitatea sa, hotărârea sa și determinarea obținerii propriului său scop, acesta se mută din satul natal în capitală cu speranța unui trai mai bun pentru sine și pentru oamenii din satul său. Acesta nu este conștient încă de corupția și starea degradantă în care se află imperiul până se întâlnește cu Raidul Nopții, o echipă de elită de asasini, care rezolvă problemele murdare ale Armatei Revoluționare, se integrează cu greu, dar până la urmă obține un loc bine definit în echipă. De aici descoperiți voi.

Ce mai pot spune despre personaje, unele foarte bine construite, altele foarte neglijent. Până la urmă, fiecare își are propriul loc. Acțiunea mi se pare puțin prea grăbită, înțeleg această dorință de a ține audiența în tensiune, dar consider că o abordare mai lentă ar fi fost mai bine primită. Până la urmă, această serie s-a făcut remarcată prin lucrurile neașteptate pe care le conține, orice se poate întâmpla în Akame ga Kill, nu ești niciodată prea pregătit.

În rest, coloana sonoră nu mă dă pe spate, opening-ul nu se face nici el remarcat. Apreciez o singură piesă care se potrivește perfect în momentele de tensiune maximă, parcă îți este hrănită speranța, degeaba din păcate. Ce m-a mai deranjat a fost de asemenea pierderea unor detalii, anime-ul s-a concentrat prea tare pe plot-ul principal lăsând detaliile deoparte, până la urmă detaliile fac diferența, nu?

Una peste alta, Akame ga Kill este un anime bun, nu foarte multe serii asemănătoare ar putea face atât de multe în doar 24 de episoade. L-am început fără prea multe speranțe, dar m-a cucerit, atât de mult încât aproape m-am enervat și am vrut să-l las :)). O să aflați voi de ce spun că acest anime te ține non-stop tensionat.

Concluzie generală: Serie bună.
Joi, 15 aprilie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
kakasiandluffy, Alex7878, emoletwa, Luffy-dono
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
4 mai, 22:00
Anunţat de
5 mai, 13:00
Anunţat de
10 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
35
17
11

Encoding
39
2
2

Verificare
67
14
6

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...