Death Note

Death Note ar trebui predat la un curs despre psihologia criminalilor
3 aprecieri
Fiind un excelent reprezentant al genurilor Mister, Psihologic și Supranatural, Death Note este, din punctul meu de vedere, un anime captivant. Serialul își propune să atragă atenția din start: din primele minute ne sunt prezentate personajele principale: din tărâmul Îngerilor morții (Shinigami) îl avem pe Ryuk, iar de pe Pământ îl avem pe Light Yagami.

Personajele principale:
Light este un student eminent, cu mult potențial pentru a ajunge un bun investigator al poliției, asemenea tatălui său, dar conștient de faptul că poliția nu va reuși niciodată să oprească infractorii pentru totdeauna. El și-ar dori în sinea lui să poată schimba ceva.
Ryuk este un Înger al morții, nemuritor și posesor al unui Carnet al morții. El s-a plictisit de compania milenară a celorlalți Shinigami, care nu faceau altceva decât să doarmă și să joace jocuri de noroc. Pentru a se distra, Ryuk își aruncă Carnetul morții pe Pământ pentru ca un om să-l găsească și să vadă ce întorsătură pot lua lucrurile.
L (sau Ryuzaki) este cel mai bun detectiv din lume, care încearcă să descopere motivul pentru care criminalii din Japonia au început să moară în număr foarte mare într-un timp relativ scurt. Cea mai puternică armă a sa este inteligența, Light fiind singurul care îl poate egala.

Acțiunea: Carnetul morții ajunge în posesia lui Light, care inițial îl consideră o glumă, dar după ce îl încearcă, hotărăște că acest carnet este cheia de curățare a lumii și că el este ,,zeul’’ necesar pentru ca această misiune să fie îndeplinită. Astfel, Light îl cunoaște și pe Ryuk, care îi explică regulile carnetului. De aici începe jocul minților dintre Light și L. Relația celor doi este croită pe baza proverbului ,,ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape’’. Cei doi protagoniști își pun toată energia și cunoștințele în lupta lor mascată, fiecare încercând să-l elimine din joc pe celălalt. Amândoi au minți ascuțite și sunt gata să sacrifice aproape orice pentru a ieși învingători. Acțiunea pune astfel în balanță două probleme de moralitate: dacă ar trebui sau nu rău-făcătorii să fie uciși pentru faptele lor și dacă da, cel care face acest lucru este un erou, sau doar un alt criminal?

Coloana sonoră: Muzica folosită este adecvată unui serial polițist, accentuând momentele tensionate. Un detaliu ce merită menționat este schimbarea intro-ului începând cu episodul 20. Primul intro este o melodie oarecum veselă, în care sunt subliniate ambiția și determinarea lui Light de a schimba lumea și de a crea un loc mai bun în care oamenii drepți să trăiască fără frică. În schimb, începând cu episodul 20, intro-ul devine o piesă metal, iar toate personajele prezentate par să-și piardă rațiunea: L devine frustrat pentru că nu poate să dovedească vinovăția lui Light ceea ce l-ar putea costa viața, iar Light încearcă din răsputeri să scape basma-curată și să-și clădească lumea în care el poate fi zeu.

În final, serialul este unul special, bine realizat, care poate iniția niște discuții filosofice interesante între prieteni =))
Mie mi-a făcut plăcere să-l urmăresc.
Concluzie generală: Serie extraordinar de bună.
Vineri, 8 ianuarie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Airwaves, Silvermoon, PungaCS
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
7 mai, 22:00
Anunţat de
8 mai, 13:00
Anunţat de
10 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
56
18
14

Encoding
104
9
3

Verificare
103
26
25

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...