Întrebările existențiale pe care le pune pe masă mi se par un motiv cheie pentru care acest anime rămâne și în prezent pe locul 1 în topul mondial al celor mai populare anime (conform Myanimelist), în ciuda faptului că este un anime de acum 14 ani deja. Dreptatea sau dragostea și iertarea? Trăim după principii și reguli fără de care societatea noastră ar intra în haos, dar nerespectarea lor merită totuși să iei viața unui om? Tatăl meu este cel care mi-a amintit cât de mult simt oamenii nevoia să se lase provocați de astfel de întrebări.
Construcția intrigii și a înlănțuirii evenimentelor este demnă de un film polițist de calibrul romanelor/filmelor cu Sherlock Holmes, ale Agathei Christie sau de calibrul serialului Twin Peaks. În același timp avem și elementul fantastic: o intrigă polițistă în care sunt implicați zei ai morții și o armă a crimei perfecte (aparent inofensivă dar o adevărată mașină de ucis)...foarte surprinzător și captivant aș zice...
Este incredibil de ușor să te atașezi de personaje sau, dimpotrivă, să le antipatizezi peste măsură, și te pot lua prin surprindere când te aștepți mai puțin. Uneori te poți trezi că simpatizezi un personaj pe care mai devreme îl detestai, sau invers. Iar relațiile dintre ele sunt așa de bine întrețesute încât fiecare personaj în parte este mult mai interesant prin relație cu celelalte personaje. De unul singur parcă nu ar mai avea chiar același gust.
Rivalitatea dintre Light și detectivul care investighează crimele carnetului morții (celebrul L), sau întrecerea dintre ceilalți doi detectivi care încearcă să rezolve acest mister (Mello și Near) mi-au amintit de luptele dintre rivalii celebrelor anime-uri shounen: Naruto vs. Sasuke (Naruto) sau Ichigo vs. Renji (Bleach). Numai că în acest caz, erau niște lupte ale minților, duel intelectual (ce bine sună!), le-a numit Erwan Higuinen (jurnalist și critic de film) în cartea Manga Impact.
Sete de putere, trădare, deznădejde, dar și curaj, dragoste și spirit de sacrificiu, sunt ilustrate atât de viu încât, uneori, am trecut prin epuizante furtuni emoționale. Conflictele interioare, atât de veridice, te pot pune și pe tine, spectator, într-o stare de frământare, cu atât mai mult dacă este vorba de un personaj care îți este drag, sau cu care te simți măcar pe aceeași lungime de undă. Gradul de violență nu este impresionant în sine, dar în combinație cu anumite contexte situaționale și anumite stări emoționale ale personajelor poate avea un impact emoțional puternic. Din fericire anumite personaje ne aduc din când în când și câte un strop de umor să ne mai descrețească frunțile. Ce m-aș fi făcut fără ele 😊?
Stilul de ilustrare a personajelor are un rol important în trasarea personalității lor. O poți ghici din culoarea sau paloarea feței, forma, mărimea și strălucirea ochilor, culorile și tipul de îmbrăcăminte pe care-l poartă. Dar chiar și în cazul aceluiași personaj, aspectul lui poate suferi transformări izbitoare de îndată ce starea sa de spirit se schimbă.
Din acest punct de vedere este foarte interesant că zeii morții sunt hidoși (ai zice că sunt un fel de zombie) spre deosebire de zeii morții reprezentați în alte anime-uri (în Bleach sunt la fel ca oamenii, în vreme ce în Inuyasha, deși sunt un fel de șerpi, nu au un aspect urât sau înfricoșător). Oare să fie vorba despre o metaforă a fricii de moarte?
Cadrele sunt și ele foarte bine alese pentru a crea, mai ales, o anumită stare de spirit: lumina aleasă (de obicei predomină umbra și întunericul), culorile (mai degrabă închise), gradul de mișcare (scene atât de statice încât te fac să crezi, în mod greșit, că ți s-a blocat playerul, dar care marchează o stare de tensiune, sau mișcări ritmice care însoțesc un moment de suspans). În lumea lugubră a zeilor morții ai câteodată sentimentul unui răgaz infinit care le permite sufletului și minții să respire; în același timp într-o cameră confortabilă și bine luminată din lumea oamenilor poate pluti un sentiment de angoasă și sufocare ca și cum ai fi prizonier.
Muzică rock la generic? Mi s-a părut neobișnuit la început, pentru că aveam sentimentul că nu s-ar fi potrivit cu subiectul anime-ului, dar în scurt timp am realizat că mă ajuta foarte mult să intru în atmosferă. Nu era câtuși de puțin nepotrivită.
OVA-urile sunt un fel de rezumat al seriei. Cred, totuși, că ar putea produce confuzie ca OVA-urile să fie văzute anterior seriei deoarece există în OVA-uri câteva momente atât de comprimate și sărăcite de informație prin comparație cu seria, încât cineva care nu a văzut deja seria, ar putea avea dificultăți să înțeleagă anumite lucruri, care, mie personal, mi se par relevante. De asemenea, în OVA, sunt modificate cu totul unele evenimente, ceea ce, din punctul meu de vedere, te poate face să pierzi din sens, și, sinceră să fiu, am fost destul de revoltată pe această temă. OVA-urile sunt, însă, binevenite atât ca o recapitulare a seriei cât și pentru că aduc unele lămuriri în plus cărora le-am simțit lipsa în serie.

Inițial mi-am propus să văd acest anime în urma recomandării unor prieteni și, recunosc, am pornit cu multe prejudecăți cum că ar fi un film indigest. L-am amânat mulți ani. Însă fiind reprezentativ în istoria anime-ului și devenind și cel mai popular anime conform topului de pe Myanimelist, întâlnirea mea cu Death Note devenise inevitabilă. Recunosc că nu este dintre favoritele mele, dar chiar și după un an și jumătate de când îl văzusem, încă îmi bântuia gândurile provocând noi și neobosite dezbateri în mintea mea. Și așa am ajuns să-l văd a doua oară. Asta ar trebui să spună ceva. 😂

Concluzie generală: Serie bună.

NearLight, Airwaves, Agridar, zankyou